La asta ma munceam de dimineata, cu ochii carpiti de somn. Nu prea e geniala poza, ca imi tremura mana cand tin web camu', de parca as fi un fumator care tocmai s-o lasat de fumat. Nu va zic cum se face, ca n-am rabdare sa explic si nici nu vreau sa dezvalui din tainele foarte secrete pe care le-am invatat io pe iutub. Mai am de citit (bloguri, desigur). Sper sa nu mor in fata calculatorului.

Acest post/articol/mesaj (cum s-o fi chemand) este pentru sufletele duioase care se intreaba de ce bate vantu' pe paginuta asta. In primul rand, scriu prost si degeaba. In al doilea rand, ma pregatesc intens pentru licenta adica citesc bloguri toata ziua. Cand vad ce sclipiri au unii, imi vine sa tac, sa nu mai pun mana pe tastatura, sa nu mai scriu niciun rand (eventua doar liniute si bastonase), sa nu ma mai duc la scoala, sa...

Ma mai joc si de-a origami, asta cand ma dor ochii de la atata citit. Ieri am facut un model splendid, de mi se imbucurau ochii si mi se umfla pipota de mandrie.

Na gata, ma intorc la studiat...

Nu pot sa imi explic prea bine de ce incep sa tremur cand cineva suna la usa. Intr-un fel ma bucur ca nu prea ne trece lume prin batatura, sunt scutita de palpitatii. Azi pe la pranz, pe langa tresariri si tot tacamul, am ramas si cu mancarea in gat cand soneria o inceput sa zbarnaie. Si iasa seful de trib si incepe sa parlamenteze ceva cu grozavia de afara care imi stricase mie linistea. Aud ca personajul se prezinta, spune ca e de la o facultate si ca vrea ceva. Si in timp ce eu ma rugam in gand "tata, nu ma chema...", el deja se plictisea (probabil nu pricepea nimic), asa ca m-a strigat "hai, draga tatii, in gura lupului". Ce era sa fac? Si intr-o clipa, stateam asa... una in fata celeilalte. Una mai speriata ca cealalta. Iarasi isi tremura vocea si imi spune ca e de la facultatea X... Mie imi stateau toti neuronii blocati si nu am inteles decat ca facea un sondaj. Mi s-a facut asa o mila de spaimele noastre, ca am poftit-o inauntru. Stateam amandoua stingherite in camera si in timp ce isi scotea hartoagele si sculele de scris, io stateam ca o condamnata si tot ma fataiam de pe un picior pe altu. M-a intrebat de administratia locala, de politicieni, de cum ma informez eu despre ce se intampla in oras, cu cine as vota... Mi-a citit ea niste nume si i-am zis ca nu as vota cu nimeni, ca n-am habar cine is aia. Ar fi putut foarte bine sa imi citeasca numele vecinilor, ca nici pe aia nu-i cunosc... Cate chestionare mai ai de facut?" "Vreo 40... Si nu prea imi raspunde lumea. In blocul asta doar doua persoane mi-au deschis. Imi e cam frica de betivi..." La sfarsit m-a intrebat de intrarile cu numere pare de pe strada mea si iar am aberat, de parca nu eram de pe lumea asta. Mi-a multumit de parca i-as fi dat cine stie ce. Cand sa plece, a lamurit-o tata pe unde sa mearga si ea nici nu clipea.
Imi si imaginez cum bantuie prin nenorocirea asta de cartier si cum isi poarta frica de la o sonerie la alta. Dracu sa o ia de treaba.

Sesiunea este atunci cand... Cand fac (pentru a cata oara?) ordine printre cursuri; cand scot tot arsenalul de creioane colorate si de markere si asez totul strategic, la vedere. Sesiunea e perioada minciunilor zilnice de genu' "de azi invat", "hai, mai un pic" (cu varianta "hai, mai un hop"), perioada in care pot sa dorm bine noaptea (mai putin in cele dinaintea examenelor), cand nici nu slabesc, nici nu mananc ciocolata in exces, dar in care stau vesnic stresata... Perioada in care citesc mai ales carti care nu sunt in bibliografia obligatorie, cand invat (mai nou) sa fac modele de origami (traiasca youtube!). Adica mai pe scurt: cand gasesc orice alta preocupare care sa nu aiba nicio treaba cu invatatul.

Am invatat de mult ca notele nu ma reprezinta decat in mica masura, ca nu arata cu exactitate cunostintele pe care le am, asa ca nu mai imi fac sange rau. Ma multumesc cu o nota... mediocra, sa zicem la un curs care nu mi-a placut sau doar ca sa imi arat dezaprobarea fata de profesoara acrita care vine la curs cu acelasi teanc de papirusuri ingalbenite si scamosate pe care le foloseste probabil, din primii ani de predat, de pe care ne dicteaza ce a vrut sa spuna poetul x si de ce o fost respectivul mai breaz decat poetul y. Nu mai vreau cursuri invechite, nu mai vreau sa fiu invatata ce e aia literatura! Prefer sa nu inteleg o carte, dar sa plang la unele pasaje, sa ma revolt cand un personaj imi pare crud sau sa incerc sa ma regasesc in el.

Cred ca in primul an de facultate sesiunea inca mai avea farmecul ei, asa cum o au toate lucrurile la inceput. Acum nu. Inveti cat poti sau cat ai chef, te duci, scrii, explici asa cum te-au invatat ei, spui o parere care nu e a ta, te bucuri pentru ca "pe asta l-am citit" sau pentru ca "fix capitolu' asta il stiam cel mai bine".

Scriitori, curente literare, critici, secole care vin gramada unele peste altele si care par uneori fara logica, fara nicio legatura intre ele.

Iar noi, viitorii "cineva" de maine, mai nestiutori decat in primii ani de liceu, asteptam un petic de hartie care poate fi (sau nu) un colac de salvare .

Poate candva, mai demult, scoala te facea om.

Iara leapsa?? Dupa ce o sa ii raspund lui Richie cred ca o sa spun "piua", cel putin pentru o vreme...

Buuuun... Sa trec la treaba. Tema: sa scriu ce visam eu sa fiu de cand eram eu copilache mic pana acum, cand sunt un copilache putin mai mare. Am vrut sa fiu... Multa vreme eram hotarata sa fiu invatatoare. La ce putea sa visele o fata in primii ani de scoala? Prin generala imi placea geografia si am avut parte de profi grozavi, asa ca ma vedeam tot la catedra, dar vorbind despre galaxii, munti si lacuri. Mai tarziu am mai vrut sa fiu sofer de tir, vatman... Asta mai ales in primii ani de liceu pentru ca imi placea la nebunie sa merg cu tramvaiul, ca si acum, de altfel. Visam sa fiu patinatoare (mai ales in timpul Jocurilor Olimpice) si toata ziua ma dadeam in figuri, chinuindu-mi botoseii pe fiecare particica neacoperita de parchet din casa. Eu, care in viata mea nu am fost la patinoar... Am vrut sa fiu si salvamar (cand ma uitam la Baywatch)... Nu cred ca mai trebe sa spun ca nu stiu nici in ziua de azi sa inot. Si mai voiam sa fiu si marinar... sau macar partenera lui Harmon Raab din Justitie militara. Prin a 12-a mi-a trecut prin cap sa ma fac psiholog, dar mi-am dat seama ca pacientii ar ajunge cu siguranta intr-un azil de nebuni dupa ce ar trece prin mainile mele... Voiam sa fiu si bibliotecara (tot in timpul liceului, cand chiuleam uneori ca sa-l ajut pe nenea bibliotecaru' in micul haos din jurul lui). Uff... Ca multe au mai fost! Acu' trebe doar sa astept sa mai cresc un pic si sa aleg. Sau sa mai visez la 1000 de alte lucruri pe care le-as putea face. Paula, tu ce imi povestesti? Chiar sunt curioasa!

Iaca si Carina cu alta leapsa pe care mi-o azvarle peste gard: cum ii treaba cu misculatia asta pe nume bloggereala? Creeaza, nu creeaza dependenta? Ca o cititoare inraita ce sunt, musai sa recunosc: da, in cazul meu... s-a cam lipit viciul de mine. Totul a inceput prin toamna cand am inceput sa citesc blogurile fostelor colege de liceu si de atunci... sunt o cauza pierduta. Nu trece zi sa nu intru pe cel putin 7-8 bloguri. In perioada asta scurta am dat de oameni care scriu extraordinar si care ma fac sa ma simt mica si sa ma rusinez un pic pentru incercarile mele stangace.

Partea proasta e ca pierd foarte mult timp. Asta pentru ca, atunci cand mi-a placut un articol, in mod obligatoriu le citesc si pe urmatoarele. Nu de putine ori am stat ore intregi citind un blog de la primul articol pana la cel mai recent.

Acu' ma intreb: care o leacul pentru asemenea boala? Sa fie, oare, teancul de carti care se mareste vazand cu ochii si care asteapta sa fie "biruit"? Sau o plimbare in parc? Sau...? Bine, bine! o sa ma gandesc la toate astea, dar dupa ce mai dau o raita prin "blogosfera"!

Leapsa de leapsa de la Paula. Tre sa iau cartea cea mai aproape de mine(La regenta, Clarin, volumu' I), sa deschid cartea la pagina 123, sa caut fraza a 5-a si sa le scriu aici pe urmatoarele 4. Ok, tineti-va bine:

- (1979), "Produccion literaria y rentabilidad: el caso de Clarin", en Hommage... a Noel Salomon, Barcelona, Laia, paginas 123-133
- (1985), "La creacion y su funcion en la obra de Clarin", en A. Vilanova (ed.), 1985, pags. 103-120.
-BRENT, A. (1951), Leopoldo Alas and La Regenta, The University of Missouri Studies, vol. XXIV, num. 2, Columbia, Missouri.
BULL, W. (1942), "The liberalism of Leopoldo Alas", HR, X, paginas 321-334.

Nu ma mai joc asa... De acu in colo o sa am grija ce carti tin pe birou!

Imi vreau vacanta inapoi, adica cele doua saptamani in care ar fi trebuit sa citesc, sa invat si sa ma pregatesc pentru licenta! Dau la schimb paispe zile nesuferite, in care am stat lipita de calculator facand niste traduceri tampite, super plicitsitoare si nefolositoare pe care nici acu, in ceasul ultim, nu le-am terminat. Si acus e luni si incepe marele balci, iarasi o sa ma tarasc la scoala, si o sa injur de mama focului ca nu am timp sa le impart pe toate. Dar bine ca stiu cum se zice "leader", "manager" si "caiet de sarcini" pe frantuzeste...
Sfinte zile libere, multi prosti mai is care nu stiu sa se bucure de linistea voastra!

Focuri de artificii atat de aproape, de parca as fi aruncat cu mana mea ploaia de scantei, o mare de oameni care fremata si atmosfera calda, de neuitat al unei familii in care domneste armonia, familie din care mi-as fi dorit atat de mult sa fac parte, macar in noaptea dintre ani.

Cam asa a fost pentru mine Revelionul asta. Fara bilanturi si promisiuni, fara regretul ca a trecut inca un an cu prea putine evenimente si impliniri, doar cu o licarire de speranta si de incredere.

Am dat si eu un branci norocului (inspre mine, desigur) stand cocotata pe un scaun, cu o valiza in mana si cu niste catei de usturoi in cealalta cu putin inainte de ora 12. In traducere libera: calatorii, bani si... si mai ce? Nu am inteles partea cu scaunul, dar accept orice: mobila noua, vreun post bun pe viitorul apropiat... In niciun caz picioare de lemn!

Raman cu o nedumerire: daca de mica stiu unde se duc randunicile si cocorii cand se duc... oare pe unde se adaposteau bietii porumbei azi-noapte? Zburataceau in toate partile, iritati si panicati de artificii...