Iara leapsa?? Dupa ce o sa ii raspund lui Richie cred ca o sa spun "piua", cel putin pentru o vreme...

Buuuun... Sa trec la treaba. Tema: sa scriu ce visam eu sa fiu de cand eram eu copilache mic pana acum, cand sunt un copilache putin mai mare. Am vrut sa fiu... Multa vreme eram hotarata sa fiu invatatoare. La ce putea sa visele o fata in primii ani de scoala? Prin generala imi placea geografia si am avut parte de profi grozavi, asa ca ma vedeam tot la catedra, dar vorbind despre galaxii, munti si lacuri. Mai tarziu am mai vrut sa fiu sofer de tir, vatman... Asta mai ales in primii ani de liceu pentru ca imi placea la nebunie sa merg cu tramvaiul, ca si acum, de altfel. Visam sa fiu patinatoare (mai ales in timpul Jocurilor Olimpice) si toata ziua ma dadeam in figuri, chinuindu-mi botoseii pe fiecare particica neacoperita de parchet din casa. Eu, care in viata mea nu am fost la patinoar... Am vrut sa fiu si salvamar (cand ma uitam la Baywatch)... Nu cred ca mai trebe sa spun ca nu stiu nici in ziua de azi sa inot. Si mai voiam sa fiu si marinar... sau macar partenera lui Harmon Raab din Justitie militara. Prin a 12-a mi-a trecut prin cap sa ma fac psiholog, dar mi-am dat seama ca pacientii ar ajunge cu siguranta intr-un azil de nebuni dupa ce ar trece prin mainile mele... Voiam sa fiu si bibliotecara (tot in timpul liceului, cand chiuleam uneori ca sa-l ajut pe nenea bibliotecaru' in micul haos din jurul lui). Uff... Ca multe au mai fost! Acu' trebe doar sa astept sa mai cresc un pic si sa aleg. Sau sa mai visez la 1000 de alte lucruri pe care le-as putea face. Paula, tu ce imi povestesti? Chiar sunt curioasa!

Iaca si Carina cu alta leapsa pe care mi-o azvarle peste gard: cum ii treaba cu misculatia asta pe nume bloggereala? Creeaza, nu creeaza dependenta? Ca o cititoare inraita ce sunt, musai sa recunosc: da, in cazul meu... s-a cam lipit viciul de mine. Totul a inceput prin toamna cand am inceput sa citesc blogurile fostelor colege de liceu si de atunci... sunt o cauza pierduta. Nu trece zi sa nu intru pe cel putin 7-8 bloguri. In perioada asta scurta am dat de oameni care scriu extraordinar si care ma fac sa ma simt mica si sa ma rusinez un pic pentru incercarile mele stangace.

Partea proasta e ca pierd foarte mult timp. Asta pentru ca, atunci cand mi-a placut un articol, in mod obligatoriu le citesc si pe urmatoarele. Nu de putine ori am stat ore intregi citind un blog de la primul articol pana la cel mai recent.

Acu' ma intreb: care o leacul pentru asemenea boala? Sa fie, oare, teancul de carti care se mareste vazand cu ochii si care asteapta sa fie "biruit"? Sau o plimbare in parc? Sau...? Bine, bine! o sa ma gandesc la toate astea, dar dupa ce mai dau o raita prin "blogosfera"!

Leapsa de leapsa de la Paula. Tre sa iau cartea cea mai aproape de mine(La regenta, Clarin, volumu' I), sa deschid cartea la pagina 123, sa caut fraza a 5-a si sa le scriu aici pe urmatoarele 4. Ok, tineti-va bine:

- (1979), "Produccion literaria y rentabilidad: el caso de Clarin", en Hommage... a Noel Salomon, Barcelona, Laia, paginas 123-133
- (1985), "La creacion y su funcion en la obra de Clarin", en A. Vilanova (ed.), 1985, pags. 103-120.
-BRENT, A. (1951), Leopoldo Alas and La Regenta, The University of Missouri Studies, vol. XXIV, num. 2, Columbia, Missouri.
BULL, W. (1942), "The liberalism of Leopoldo Alas", HR, X, paginas 321-334.

Nu ma mai joc asa... De acu in colo o sa am grija ce carti tin pe birou!

Imi vreau vacanta inapoi, adica cele doua saptamani in care ar fi trebuit sa citesc, sa invat si sa ma pregatesc pentru licenta! Dau la schimb paispe zile nesuferite, in care am stat lipita de calculator facand niste traduceri tampite, super plicitsitoare si nefolositoare pe care nici acu, in ceasul ultim, nu le-am terminat. Si acus e luni si incepe marele balci, iarasi o sa ma tarasc la scoala, si o sa injur de mama focului ca nu am timp sa le impart pe toate. Dar bine ca stiu cum se zice "leader", "manager" si "caiet de sarcini" pe frantuzeste...
Sfinte zile libere, multi prosti mai is care nu stiu sa se bucure de linistea voastra!

Focuri de artificii atat de aproape, de parca as fi aruncat cu mana mea ploaia de scantei, o mare de oameni care fremata si atmosfera calda, de neuitat al unei familii in care domneste armonia, familie din care mi-as fi dorit atat de mult sa fac parte, macar in noaptea dintre ani.

Cam asa a fost pentru mine Revelionul asta. Fara bilanturi si promisiuni, fara regretul ca a trecut inca un an cu prea putine evenimente si impliniri, doar cu o licarire de speranta si de incredere.

Am dat si eu un branci norocului (inspre mine, desigur) stand cocotata pe un scaun, cu o valiza in mana si cu niste catei de usturoi in cealalta cu putin inainte de ora 12. In traducere libera: calatorii, bani si... si mai ce? Nu am inteles partea cu scaunul, dar accept orice: mobila noua, vreun post bun pe viitorul apropiat... In niciun caz picioare de lemn!

Raman cu o nedumerire: daca de mica stiu unde se duc randunicile si cocorii cand se duc... oare pe unde se adaposteau bietii porumbei azi-noapte? Zburataceau in toate partile, iritati si panicati de artificii...