Am mai primit o leapsa. Vinovat, adica expeditor: Paula. Am facut un test al culorilor care mi-a aratat inca o data ce persoana minunata, inteligenta si simpatica sunt. Dupa ce mi-am zbenguit ochii citind interpretarea (in engleza...), i-am dat dreptate Paulei care zicea ca se scrie numai de bine. Pe data viitoare as prefera un test de personalitate care sa imi arate fara ocolisuri ce hibe am. Nu e vorba ca nu le stiu, dar ar suna mai realistic.

You are 48 % extrovert and 52 % introvert.

You are able to listen to others, you show a good emotional intelligence, you know how to bring your support to others. You are also a leader, you know how to organize the groups of persons and give them your energy. Finely you are imaginative and creative, you have always new ideas, and you know how to apply them.

Se ziceau mai multe chestii, dar asta e miezu'.

Am mai primit si tema, adica sa dau leapsa altcuiva, asa ca Richie... pazea!

Si s-a ivit prima leapsa (de la Richie), tocmai cand inspiratia e dusa departe, la mama naibii. De ieri ma gandesc ce cadouri faine am primit io de-a lungu' vremii, dar nu mi-au trecut prin minte decat doua lucruri: numele meu si clopoteii de vant cu delfini roz (desi imi e frica de clinchetul lor, nu stiu de ce). Ah, mi-am mai adus aminte de inca ceva: cea mai grozava minge pe care am avut-o vreodata: uriasa si cu dinozauri (am spart-o in tufele de trandafiri si am plans dupa ea ca un elefantel orfan). Cam atat.

Am intrat pentru un minut pe un blog din care nu a mai ramas decat "sheletul". Nu mai e niciun post... Mi-am amintit cum e sa parasesti o casa, sa iei cu tine totul, sa pleci multumit ca nu ti-ai ratacit lucrusoarele, sa te preocupe aranjarea lor in alt loc, un loc pe care de acum il vei numi simplu "acasa" si dupa scurt timp sa te trezesti napadit de amintiri si de regrete, sa iti dai seama ca un singur lucru ai uitat: sufletul celuilalt "acasa", in ale carui incaperi altfel iti rasuna vocea, scartaitul podelei era altul, iar oamenii aveau alte chipuri si alte varste. Alta adresa va fi trecuta pe scrisorile care iti vor fi de acum destinate, vei invata alte chipuri, iar soarele altfel iti va batea in geam. Poti sa te prefaci ca ai uitat, sa te gandesti ca oriunde e acasa atata timp cat fiinta ta are puterea sa dea viata unor incaperi oarecare, dar simti ca intr-un fel ai pierdut o parte din tine.

Mai demult, am lasat in urma mea o casa in care am lasat doar o farama din suflet.

Am simplificat lista (uriasa) cu lucrurile pe care mi le-as dori de Craciun. Asa ca daca ar trebui sa ii scriu lu mosulache, mi-ar ajunge si o pagina dintr-un carnetel pentru ca anul asta m-as multumi cu doua lucruri: sacul cu cadouri (plin) al mosului si un zbor cu saniuta lui. Sa mai spuna cineva ca nu sunt eu un copil bun! Na, astept. Sau si anu asta primesc tzeapa???

Imi plac:

fitoasele cu unghii de sapatoare;
mamele cu copii in carucioare care traverseaza aiurea, prin locuri interzise;
vanzatoarele care te privesc de parca ti-ar face o favoare ca te servesc;
copilasii de liceu care asculta muzica in tramvai;
mortaciunile care asculta manele (in tramvai, pe strada, in magazin, in locuintele personale);
profii care isi citesc cursurile;
soferii care iti acorda prioritate si dupa aia te injura ca esti prea incet;
oamenii care le stiu pe toate si au tot timpul pareri;
ecologistii care circula cu taxi si viseaza sa isi ia masina;
mironositele pe tocuri care ar avea nevoie de carje ca sa isi mentina echilibrul;
posetutele roz si sutienele cu bureti de 2 cm.

(va urma)

Imi place ieslea amenajata in Centru. Pe langa casutele de la care se pot cumpara tot felul de minuni si care apar in fiecare an pe vremea asta, ieslea asta e o noutate. Cel mai mult ma amuza ca lumea nu da doi bani pe figurinele alea sau cum s-or fi chemand; oamenii nu merg sa il vada pe bebelusul Isus, ci sa admire, sa faca poze si sa dragaleasca cele doua oi vii care rumega nepasatoare intr-un colt. Defapt, si mie imi plac mai mult! Nu vreau sa fiu rautacioasa, dar statuile alea chiar is urate; Maria are fata de mulatru, nu pare deloc fericita de eveniment, iar ingerasu' agatat undeva aproape de tavan parca ar avea bratele amputate. Ma distreaza si gardienii publici care stau prin zona. Pot sa pun mana in foc ca nu au ei treaba cu statuile, ci cu mioarele alea grasune. Daca m-ar fi intrebat cineva care imi sunt preferintele, as fi zis ca mi-ar fi placut sa vad si un magarus. Pun pariu ca ar fi induiosat toata populatia care trecea prin zona.

Ce bine e sa fii tanar si lipsit de griji. Defapt, e o etapa in continuarea unei copilarii magnifice (stat in casa, prieteni ioc), a unei adolescente asisderea ( banchet clasa a 8-a - eveniment nereusit; banchet clasa a 12-a - ratat; majorat - ratat; iesiri - nu; distractii - ce-i aia?; nebunii - nu inteleg termenul; trait clipa - desigur, mereu, cat mai mult; mers munte - o tentativa; mers mare - nu, dar am primit vederi, imprietesuguri si momente in afara grotei - doua intalniri "Schimb de carti" ) asa ca am toate motivele sa privesc cu optimism spre viitor. Cliseul "slujba, sot, copil" suna ca un behait duios de clopotei. Ei da, doar asta ma asteapta. Dar cu timpul o sa invat sa fiu mandra de locul de munca, sa consider cele 8 ore petrecute intr-un birou (sau ce-o fi) ca pe un rau necesar (ca doar de acolo o sa imi castig eu painea), sa ranjesc la glumele tampite ale colegilor si ale sefului si sa fiu mandra de mine cand din salariu o sa imi cumpar niste bulendre sau pantofi din cine stie ce magazin de unspe stele. Partea cu sotu si copilu sunt in formula 2 in 1, adica o sa invat sa schimb scutece (la scurta vreme dupa ce ma va pocni sfantul instinct matern) in timp ce o sa exersez si faza cu spalatul ciorapilor murdari aruncati neglijent cine stie pe unde de viitorul sot iubitor care, nu-i asa, o sa fie, singurul, unicul in stare sa ma inteleaga, sufletul pereche, jumatatea de portocala, cel care o sa ma completeze si o sa ma faca fericita. Si ca multe altele, o sa invat sa fiu sotia perfecta, mama preaiubitoare, gospodina model si angajata sarguincioasa pentru ca, vrem nu vrem, vietile noastre nesemnificative se muleaza perfect pe acelasi tipar. Inchei acest scenariu demn de un film de groaza, spunand ca nu ma inspaimanta deloc faptul ca pe la 50 de ani o sa arat ca un borcan de muraturi, nici celulita, nici firele albe, nici menopauza (nu cred ca doare) care o sa ma pandeasca.
As prefera sa primesc eventualele incurajari, sfaturi si pareri contra la nuvreaucomentarii@punctcom sau direct in cutiuta de scrisori de la parterul blocului. Multumesc.

Imi e sila de noroiul care apare peste tot, de strazile care mustesc de pasta maronie si scarboasa. Cand ploua, parca si sufletul ajunge sa se imbibe cu apa, si e frig mereu. Strivita intre cer (murdar si el) si strazile urate care nu duc niciunde, ma intorc acasa, unde gasesc un alt fel de frig, cel al tacerii si al singuratatii. Pare un vis urat si pare ca n-o sa scap niciodata din ghearele tristetii. "Maine" nu mai e o speranta, ci continuarea aceluiasi vis urat.

Stiu ce nu vreau! Si ce nu astept! Nu vreau sa vina Craciunul... Asa as vrea sa sar naibii peste data aia. Numai cand ma gandesc, ma apuca depresia. Nu imi place nimic legat de perioada Craciunului. Nu vreau vacanta, nu vreau sa stau acasa si sa nu fac nimic; nu vreau sa vad reclame cu mosi craciuni multi, cu copii fericiti si cu multa zapada; nu vreau sa mai aud chestii de genu' "in perioada asta trebe sa fim buni si sa ne gandim la semenii nostri" si nu vreau colinde de Hrusca! Niciun fel de colinde, defapt... Si bineinteles, nu vreau sa ii aud pe toti zicand ce bine s-or distrat ei de sarbatori. Ma scoate din sarite. Sa fie si ei fericiti la ei acasa, nu sa dea cu toba taman in ograda astora necajiti si plouati... Totul e atat, atat de fals si tot sclipiciul si toata voia buna tin doar cateva zile... Nu imi e clar daca mi-s in halu' asta pentru ca mi se pare ca totul a devenit comercial sau pur si simplu hiba e la mine. Stiu ce grozav era acum o mie de ani, cand eram mica si credeam in Mos Craciun si gaseam dimineata bradu' si cadourile. Pacat ca nu am o poza cu bradutul de plastic de atunci, dar amintirea e asa frumoasa si proaspata mereu, la fel ca si amintirea mirosului de portocale. Parca si astea aveau alt parfum mai demult.
Bine ca nu ma uit la televizor, altfel as tot auzi din doua in doua fraze de "spiritul Craciunului" si as fi cel mai nefericit copil.
Ce mult mi-as dori o luna decembrie cu niste date lipsa... Ho ho ho! (nu e ce s-ar credea, ci un hohot de plans)

Blogul l-am facut, felicitarile le-am primit... Acum e acum. Si mai departe? Palmele mi-s umede, gandurile impaiangenite. Am emotii. Ce haz o sa mai faca unii de sfiala mea de acum. Ma mai simt si fastacita, ca atunci cand ies in fata clasei.. Las' ca ma fac eu mare si indrazneata de nu o sa am loc de nimeni.
Acum dau fuga pe YM sa imi anunt primul cititor... Carinaaaaa!!!!