La asta ma munceam de dimineata, cu ochii carpiti de somn. Nu prea e geniala poza, ca imi tremura mana cand tin web camu', de parca as fi un fumator care tocmai s-o lasat de fumat. Nu va zic cum se face, ca n-am rabdare sa explic si nici nu vreau sa dezvalui din tainele foarte secrete pe care le-am invatat io pe iutub. Mai am de citit (bloguri, desigur). Sper sa nu mor in fata calculatorului.

Acest post/articol/mesaj (cum s-o fi chemand) este pentru sufletele duioase care se intreaba de ce bate vantu' pe paginuta asta. In primul rand, scriu prost si degeaba. In al doilea rand, ma pregatesc intens pentru licenta adica citesc bloguri toata ziua. Cand vad ce sclipiri au unii, imi vine sa tac, sa nu mai pun mana pe tastatura, sa nu mai scriu niciun rand (eventua doar liniute si bastonase), sa nu ma mai duc la scoala, sa...

Ma mai joc si de-a origami, asta cand ma dor ochii de la atata citit. Ieri am facut un model splendid, de mi se imbucurau ochii si mi se umfla pipota de mandrie.

Na gata, ma intorc la studiat...

Nu pot sa imi explic prea bine de ce incep sa tremur cand cineva suna la usa. Intr-un fel ma bucur ca nu prea ne trece lume prin batatura, sunt scutita de palpitatii. Azi pe la pranz, pe langa tresariri si tot tacamul, am ramas si cu mancarea in gat cand soneria o inceput sa zbarnaie. Si iasa seful de trib si incepe sa parlamenteze ceva cu grozavia de afara care imi stricase mie linistea. Aud ca personajul se prezinta, spune ca e de la o facultate si ca vrea ceva. Si in timp ce eu ma rugam in gand "tata, nu ma chema...", el deja se plictisea (probabil nu pricepea nimic), asa ca m-a strigat "hai, draga tatii, in gura lupului". Ce era sa fac? Si intr-o clipa, stateam asa... una in fata celeilalte. Una mai speriata ca cealalta. Iarasi isi tremura vocea si imi spune ca e de la facultatea X... Mie imi stateau toti neuronii blocati si nu am inteles decat ca facea un sondaj. Mi s-a facut asa o mila de spaimele noastre, ca am poftit-o inauntru. Stateam amandoua stingherite in camera si in timp ce isi scotea hartoagele si sculele de scris, io stateam ca o condamnata si tot ma fataiam de pe un picior pe altu. M-a intrebat de administratia locala, de politicieni, de cum ma informez eu despre ce se intampla in oras, cu cine as vota... Mi-a citit ea niste nume si i-am zis ca nu as vota cu nimeni, ca n-am habar cine is aia. Ar fi putut foarte bine sa imi citeasca numele vecinilor, ca nici pe aia nu-i cunosc... Cate chestionare mai ai de facut?" "Vreo 40... Si nu prea imi raspunde lumea. In blocul asta doar doua persoane mi-au deschis. Imi e cam frica de betivi..." La sfarsit m-a intrebat de intrarile cu numere pare de pe strada mea si iar am aberat, de parca nu eram de pe lumea asta. Mi-a multumit de parca i-as fi dat cine stie ce. Cand sa plece, a lamurit-o tata pe unde sa mearga si ea nici nu clipea.
Imi si imaginez cum bantuie prin nenorocirea asta de cartier si cum isi poarta frica de la o sonerie la alta. Dracu sa o ia de treaba.

Sesiunea este atunci cand... Cand fac (pentru a cata oara?) ordine printre cursuri; cand scot tot arsenalul de creioane colorate si de markere si asez totul strategic, la vedere. Sesiunea e perioada minciunilor zilnice de genu' "de azi invat", "hai, mai un pic" (cu varianta "hai, mai un hop"), perioada in care pot sa dorm bine noaptea (mai putin in cele dinaintea examenelor), cand nici nu slabesc, nici nu mananc ciocolata in exces, dar in care stau vesnic stresata... Perioada in care citesc mai ales carti care nu sunt in bibliografia obligatorie, cand invat (mai nou) sa fac modele de origami (traiasca youtube!). Adica mai pe scurt: cand gasesc orice alta preocupare care sa nu aiba nicio treaba cu invatatul.

Am invatat de mult ca notele nu ma reprezinta decat in mica masura, ca nu arata cu exactitate cunostintele pe care le am, asa ca nu mai imi fac sange rau. Ma multumesc cu o nota... mediocra, sa zicem la un curs care nu mi-a placut sau doar ca sa imi arat dezaprobarea fata de profesoara acrita care vine la curs cu acelasi teanc de papirusuri ingalbenite si scamosate pe care le foloseste probabil, din primii ani de predat, de pe care ne dicteaza ce a vrut sa spuna poetul x si de ce o fost respectivul mai breaz decat poetul y. Nu mai vreau cursuri invechite, nu mai vreau sa fiu invatata ce e aia literatura! Prefer sa nu inteleg o carte, dar sa plang la unele pasaje, sa ma revolt cand un personaj imi pare crud sau sa incerc sa ma regasesc in el.

Cred ca in primul an de facultate sesiunea inca mai avea farmecul ei, asa cum o au toate lucrurile la inceput. Acum nu. Inveti cat poti sau cat ai chef, te duci, scrii, explici asa cum te-au invatat ei, spui o parere care nu e a ta, te bucuri pentru ca "pe asta l-am citit" sau pentru ca "fix capitolu' asta il stiam cel mai bine".

Scriitori, curente literare, critici, secole care vin gramada unele peste altele si care par uneori fara logica, fara nicio legatura intre ele.

Iar noi, viitorii "cineva" de maine, mai nestiutori decat in primii ani de liceu, asteptam un petic de hartie care poate fi (sau nu) un colac de salvare .

Poate candva, mai demult, scoala te facea om.