Focuri de artificii atat de aproape, de parca as fi aruncat cu mana mea ploaia de scantei, o mare de oameni care fremata si atmosfera calda, de neuitat al unei familii in care domneste armonia, familie din care mi-as fi dorit atat de mult sa fac parte, macar in noaptea dintre ani.
Cam asa a fost pentru mine Revelionul asta. Fara bilanturi si promisiuni, fara regretul ca a trecut inca un an cu prea putine evenimente si impliniri, doar cu o licarire de speranta si de incredere.
Am dat si eu un branci norocului (inspre mine, desigur) stand cocotata pe un scaun, cu o valiza in mana si cu niste catei de usturoi in cealalta cu putin inainte de ora 12. In traducere libera: calatorii, bani si... si mai ce? Nu am inteles partea cu scaunul, dar accept orice: mobila noua, vreun post bun pe viitorul apropiat... In niciun caz picioare de lemn!
Raman cu o nedumerire: daca de mica stiu unde se duc randunicile si cocorii cand se duc... oare pe unde se adaposteau bietii porumbei azi-noapte? Zburataceau in toate partile, iritati si panicati de artificii...
2 comentarii:
Oh, bietii porumbei. Desi nu am fost in centru, nu m-am gandit la cum le va influenta agitatia de pe cerul Pietei Victoria. Iti doresc un an asa cum il vei dori tu. :)
Multumesc. Un an frumos si plin de impliniri si pentru tine.:)
recunosc ca mai mult am facut haz pe seama porumbeilor. Oricum au parte de o viata pasnica. Trebe sa reziste si ei, macar o data pe an unei nopti mai zgomotoase:)
Trimiteți un comentariu