joi, 8 iulie 2010

Filme proaste

Acu' ceva vreme am dat de niste recenzii la Twilight si la New Moon care m-au bagat in sperieti. Nu stiu sa fi vazut vreodata critici atat de muscatoare si de ironice, asa ca mi-am promis sa nu ma uit la filmele astea nici daca ar fi sa ma decompun de plictiseala. Zilele trecute le-am descarcat totusi. Am pierdut mai bine de patru ore din viata vizionandu-le, dar macar pot sa imi bat joc de ele pana cad lata. Macar asa ma pot racori.
Pentru inceput, o detest pe Bella. E patetica. Geme, vorbeste dezarticulat, ofteaza, sufera, iar geme, se intristeaza (adica e trista tot timpul), o mai apuca o micuta depresie... Horror. Cred ca cel mai mult si mai mult ma enerveaza felul in care vorbeste. Atatea pauze intre cuvinte, noduri, chinuri, ezitari. O veritabila domnita fragila si delicata... Cred ca Mihail Eminovici ar mai fi scos un volum de poezii daca ar fi avut-o ca muza. Oooo! Dar, ce m-am bucurat cand si-o rupt piciorul. Pur si simplu am savurat momentul.
In rest... Vampirul ei ii urat. Dar urat... urat, o pocitanie. Jake e prea patratos, parca de sugar se hraneste numai cu steroizi. Povestea e seaca si nu prea sta in picioare. Daca Biella si Edward chiar formeaza cuplul perfect si iubirea e asa mare (mare si platonica), nu inteleg ce treaba mai are ea cu Jake. Se cam poftesc reciproc din priviri, ea ii spune ca il iubeste, dar pleaca cu luceafarul (ca tot e sclipitor), alesul ei. Pe urma, mai e si ghiveciul asta de povesti cu vampiri si varcolaci. Mai lipseau doar elful, trolul si Harap-Alb.
Bine, e clar ca saga e facuta pentru un anumit tip de public, pentru o anumita varsta. Tot stau si ma gandesc daca acu zece ani as fi fost impresionata de poveste. Poate ca da. Acum insa, nu pot sa spun decat ca e un film dureros de prost si o clara pierdere de vreme. Am mai zis ca o urasc pe Biella?

vineri, 2 iulie 2010

Bu. Huhú.

Atmosfera de "casa cu stafii" sau "atentie, criminal rau" din filmele de spaime e o prostie. Ideea asta imi trece prin cap de fiecare data cand urc in camera mea provizorie din casa prietenului lui M (zilele astea tot calatorim de la o casa la alta. Eu sufar, tanjesc dupa rutina si stabilitate, dar daca tot e vacanta, hai sa ne preumblam...). Casa cu etaj, camere peste camere, usi langa usi, seara e o bezna de un negru taciune (nu gasesc niciodata intrerupatoarele), iar eu lipai desculta pe scari. Si singurul lucru la care ma pot gandi e ca tre' sa numar nenorocitele de treptele ca sa nu imi frang grumazul. Prin urmare, daca sa zicem ca... prin absurd ar aparea un nene cu o barda in mana, as fi atat de concentrata la "unu, doi, trei, pasu' maaare, unu, doi..." incat cred ca i-as spune ceva de genul "Domnul meu, condu-ma pana sus, ca treptele astea sunt criminale (pardon de expresie) si dupa aceea mai vedem".

Sa fim seriosi. Spaima din filmele cu spaime vine de la o orchestra al naibii de buna, restul e facatura.

marți, 29 iunie 2010

Na iaca

Intr-o zi o sa traduc o carte. Nu stiu cand. Poate la 30, 40, poate la 50 de ani. Poate anul viitor. Putin importa daca va fi manifestul partidului comunist sau volumul de poezii al lui J. Frau. In viata asta trebuie sa traduc o carte si sa o public, chiar daca o sa se vanda in 1000 de exemplare. Si asta pentru ca la traducere de texte literare am luat cinci. Cinci???? La literare???? Cum??? Din Marcel Aymé??? Mnooo...

Deci cum spuneam, o sa traduc. Iar pe pagina cu dedicatii (nu stiu daca am voie sa imi pun o pagina de dedicatii, dar o introducere tot scriu, o nota de subsol, ceva, orice) o sa o salut voios pe doamna profesoara si o sa ii spun ca datorita dumneaei am ajuns eu in librarii.

Acum ma duc sa plang in dulap. Tot e gol, nenorocitul (mi-am facut valizele).

Si frumusetea mea de camera personalizata dupa chipul si asemanarea mea s-a tranformat din nou intr-o celula insipida...

duminică, 20 iunie 2010

Raymond Queneau - Zazie en el metro

Ca sa nu pierzi nici un strop din savoarea carticelei asteia, iti trebe un dictionar al naibii de bun, in orice limba ai citi-o. Daca ar fi sa notez tot ce mi-a placut, ar trebui sa transcriu toata cartea, dar incerc sa ma multumesc cu fragmentele de mai jos.

"Zazie, boquiabierta, tardó algo de tiempo en percatarse de que a poca distancia, sobre la acera, un armatoste de hierro forjado sostenía un rótulo compuesto por una sola palabra: METRO. La niña, olvidándose ipso facto del espectáculo callejero, se acercó a su boca con la ídem seca por la emoción."

"-A ver... ¿Por qué quieres hacerte maestra?
-Para jorobar a las niñas -contestó Zazie-. A todas: a las que tengan mi edad dentro de diez años, dentro de veinte, dentro de cincuenta, dentro de cien, dentro de mil años... Siempre habrá alguna a la que hacer la puñeta.
-Ajá -dijo Gabriel.
-Seré un hueso de taba con todas. Las obligaré a lamer el suelo. Les meteré el compás por el ojete. Les daré patadas en el culo. Y con botas, porque en invierno llevaré botas. Así de altas (gesto). Con enormes espuelas para sacarles la piel del trasero a tiras.
(...)
-Claro que dentro der veinte años -dijo Gabriel- ya no habrá maestras. Las reemplazará el cine, la tele, la electrónica y cosas así. También viene en el periódico. ¿verdad, Marceline?
-Sí -contestó suavemente Marceline.
Zazie meditó un instanté sobre esta perspectiva.
-Entonces -declaró- seré astronauta.
-Ele -dijo Gabriel en tono de aprobación-, ele... hay que estar a la altura de los tiempos.
-Sí -prosiguió Zazie-, seré aastronauta para jorobar jorobar a los marcianos."

"Llegan los mejillones, Zazie se abalanza, bucea en la salsa, chapotea en el caldo, se embadurna. Los lamelibranquios rebeldes a la cocción son violados en su propia concha con ferocidad merovingia. Poco falta para que el angelito se los jame enteros. Y cuando liquida la fuente, vaya, no diría que no a las patatas fritas. Muy bien -dice el fulano, que a todo esto trasiega su brebaje a sorbitos, como si fuera un carajillo. Traen las patatas. Queman que es una cosa mala. Zazie, voraz, se abrasa los dedos, pero no la langua."

"(...) tío, aquí tienes un poli que quiere decirte algo."

-¿Qué es un hormosexual? (Zazie)
- Un hombre que lleva bluyinses (Marceline)

"- Demuestre sus habilidades -le dijo, subrayando las palabras con una mirada afrodisíaca y vulcanizante-. Un agente de policía tan bien plantado como usted debe saber muchos trucos. Dentro de la legalidad, se entiende." (la señora Mouaque)

Apoi, de la Zazie citire:

-Las bromitas entre vejestorios dan ganas de vomitar.

- Las personas mayores me la sudan.

- La educación me la suda.

- Métase los consejos donde le quepan.

- Cualidades por aquí (gesto).

- Mi tío me la suda.

- Tu palabra me la suda.

- La delicadeza me la suda.

Raymond Queneau, Zazie en el metro, Ediciones Alfaguara, Madrid, 86. Traducere de Fernando Sánchez Dragó.

marți, 15 iunie 2010

Marcel Aymé, El novelista Martin y otros relatos

Tocmai am terminat de citit cateva nuvele de Marcel Aymé. Mi-au placut foarte mult personajele, povestile lor inedite, umorul, limbajul simplu si proaspat, finalurile frumoase... A fost o lectura placuta asa ca sper sa mai dau si de alte carti scrise de el. Cum volumul era imprumutat, aveam tendinta de a-mi nota citate, expresii sau franturi de dialog, dar stiam deja ca am prostul obicei de a nu-mi reciti niciodata notitele... A fi ramas uitate cine stie pe unde. Si asa mi-am adus aminte de bietul meu blog...

Inca din prefata am retinut o chestie draguta pe care a zis-o M. Aymé in momentul in care a fost propus pentru Legiunea de Onoare si a fost invitat la Palatul Elisée: "para no tener que rechazar favores tan deseados, les rogaría que tuviesen a bien meterse su Legión de Honor donde les cupiese, así sus elíseos placeres". Cred ca din momentul asta mi-a devenit foarte simpatic.

Din La gracia: "A pesar de su soberbia, gula, ira, envidia, pereza y avaricia, Duperrier sentía en su interior un alma aún teñida de inocencia. Aunque capitales, sus pecados ne dejaban de ser de esos que un muchacho puede confesar sin amargura en la primera comunión. Pecado capital como ninguno, la lujuria le aterrorizaba (...) No es que Duperrier hubiera dejado la lujuria para el final. Sencillamente se había negado a contemplarla como posibilidad. La propia señora Duperrier no podía pensar en ella sin estremecerse. Los dos esposos llevaban ya muchos años viviendo en un delicioso estado de castidad, y hasta la aparición de la aureola, cada una de sus noches era un sueño de blanca muselina".

Finalul de la El alma de Martin care mi-a placut foarte mult: "En el lugar del suplicio, mientras los ayudantes de la guillotina se hacían cargo de su persona, Martin, sintiendo que lo ahogaba el remordimiento de su crimen, comprendió que su alma no le había abandonado en ningún momento y que se había fraguado una falsa ilusión. Lanzó un horrible grito al darse cuenta de que se trataba de una trampa del diablo, siempre dispuesto a arruinar la vida de un pobre hombre que ha matado a su familia".

Din El pasa-murallas: "Señor director. Con referencia a nuestra entrevista del 17 de los corrientes y, por ende, a sus instrucciones generales del 15 de mayo del año pasado, tengo el honor de informarle de que acabo de terminar la lectura del segundo tomo de Los Tres Mosqueteros y de que tengo la intención de evadirme esta noche entre las onde y veinticinco y las doce menos veinticinco. Con la expresión de su profundo respeto, le saluda: El Hombre Lobo".

As fi vrut sa scriu macar cateva fraze din La cartilla care mi-a placut cel mai mult si cel mai mult, dar azi musai trebuia sa duc cartea la biblio... Poate saptamana viitoare.

sâmbătă, 23 februarie 2008


La asta ma munceam de dimineata, cu ochii carpiti de somn. Nu prea e geniala poza, ca imi tremura mana cand tin web camu', de parca as fi un fumator care tocmai s-o lasat de fumat. Nu va zic cum se face, ca n-am rabdare sa explic si nici nu vreau sa dezvalui din tainele foarte secrete pe care le-am invatat io pe iutub. Mai am de citit (bloguri, desigur). Sper sa nu mor in fata calculatorului.

vineri, 22 februarie 2008

Acest post/articol/mesaj (cum s-o fi chemand) este pentru sufletele duioase care se intreaba de ce bate vantu' pe paginuta asta. In primul rand, scriu prost si degeaba. In al doilea rand, ma pregatesc intens pentru licenta adica citesc bloguri toata ziua. Cand vad ce sclipiri au unii, imi vine sa tac, sa nu mai pun mana pe tastatura, sa nu mai scriu niciun rand (eventua doar liniute si bastonase), sa nu ma mai duc la scoala, sa...
Ma mai joc si de-a origami, asta cand ma dor ochii de la atata citit. Ieri am facut un model splendid, de mi se imbucurau ochii si mi se umfla pipota de mandrie.
Na gata, ma intorc la studiat...