Filme proaste

Acu' ceva vreme am dat de niste recenzii la Twilight si la New Moon care m-au bagat in sperieti. Nu stiu sa fi vazut vreodata critici atat de muscatoare si de ironice, asa ca mi-am promis sa nu ma uit la filmele astea nici daca ar fi sa ma decompun de plictiseala. Zilele trecute le-am descarcat totusi. Am pierdut mai bine de patru ore din viata vizionandu-le, dar macar pot sa imi bat joc de ele pana cad lata. Macar asa ma pot racori.
Pentru inceput, o detest pe Bella. E patetica. Geme, vorbeste dezarticulat, ofteaza, sufera, iar geme, se intristeaza (adica e trista tot timpul), o mai apuca o micuta depresie... Horror. Cred ca cel mai mult si mai mult ma enerveaza felul in care vorbeste. Atatea pauze intre cuvinte, noduri, chinuri, ezitari. O veritabila domnita fragila si delicata... Cred ca Mihail Eminovici ar mai fi scos un volum de poezii daca ar fi avut-o ca muza. Oooo! Dar, ce m-am bucurat cand si-o rupt piciorul. Pur si simplu am savurat momentul.
In rest... Vampirul ei ii urat. Dar urat... urat, o pocitanie. Jake e prea patratos, parca de sugar se hraneste numai cu steroizi. Povestea e seaca si nu prea sta in picioare. Daca Biella si Edward chiar formeaza cuplul perfect si iubirea e asa mare (mare si platonica), nu inteleg ce treaba mai are ea cu Jake. Se cam poftesc reciproc din priviri, ea ii spune ca il iubeste, dar pleaca cu luceafarul (ca tot e sclipitor), alesul ei. Pe urma, mai e si ghiveciul asta de povesti cu vampiri si varcolaci. Mai lipseau doar elful, trolul si Harap-Alb.
Bine, e clar ca saga e facuta pentru un anumit tip de public, pentru o anumita varsta. Tot stau si ma gandesc daca acu zece ani as fi fost impresionata de poveste. Poate ca da. Acum insa, nu pot sa spun decat ca e un film dureros de prost si o clara pierdere de vreme. Am mai zis ca o urasc pe Biella?

Bu. Huhú.

Atmosfera de "casa cu stafii" sau "atentie, criminal rau" din filmele de spaime e o prostie. Ideea asta imi trece prin cap de fiecare data cand urc in camera mea provizorie din casa prietenului lui M (zilele astea tot calatorim de la o casa la alta. Eu sufar, tanjesc dupa rutina si stabilitate, dar daca tot e vacanta, hai sa ne preumblam...). Casa cu etaj, camere peste camere, usi langa usi, seara e o bezna de un negru taciune (nu gasesc niciodata intrerupatoarele), iar eu lipai desculta pe scari. Si singurul lucru la care ma pot gandi e ca tre' sa numar nenorocitele de treptele ca sa nu imi frang grumazul. Prin urmare, daca sa zicem ca... prin absurd ar aparea un nene cu o barda in mana, as fi atat de concentrata la "unu, doi, trei, pasu' maaare, unu, doi..." incat cred ca i-as spune ceva de genul "Domnul meu, condu-ma pana sus, ca treptele astea sunt criminale (pardon de expresie) si dupa aceea mai vedem".

Sa fim seriosi. Spaima din filmele cu spaime vine de la o orchestra al naibii de buna, restul e facatura.