Am intrat pentru un minut pe un blog din care nu a mai ramas decat "sheletul". Nu mai e niciun post... Mi-am amintit cum e sa parasesti o casa, sa iei cu tine totul, sa pleci multumit ca nu ti-ai ratacit lucrusoarele, sa te preocupe aranjarea lor in alt loc, un loc pe care de acum il vei numi simplu "acasa" si dupa scurt timp sa te trezesti napadit de amintiri si de regrete, sa iti dai seama ca un singur lucru ai uitat: sufletul celuilalt "acasa", in ale carui incaperi altfel iti rasuna vocea, scartaitul podelei era altul, iar oamenii aveau alte chipuri si alte varste. Alta adresa va fi trecuta pe scrisorile care iti vor fi de acum destinate, vei invata alte chipuri, iar soarele altfel iti va batea in geam. Poti sa te prefaci ca ai uitat, sa te gandesti ca oriunde e acasa atata timp cat fiinta ta are puterea sa dea viata unor incaperi oarecare, dar simti ca intr-un fel ai pierdut o parte din tine.

Mai demult, am lasat in urma mea o casa in care am lasat doar o farama din suflet.