marți, 29 iunie 2010

Na iaca

Intr-o zi o sa traduc o carte. Nu stiu cand. Poate la 30, 40, poate la 50 de ani. Poate anul viitor. Putin importa daca va fi manifestul partidului comunist sau volumul de poezii al lui J. Frau. In viata asta trebuie sa traduc o carte si sa o public, chiar daca o sa se vanda in 1000 de exemplare. Si asta pentru ca la traducere de texte literare am luat cinci. Cinci???? La literare???? Cum??? Din Marcel Aymé??? Mnooo...

Deci cum spuneam, o sa traduc. Iar pe pagina cu dedicatii (nu stiu daca am voie sa imi pun o pagina de dedicatii, dar o introducere tot scriu, o nota de subsol, ceva, orice) o sa o salut voios pe doamna profesoara si o sa ii spun ca datorita dumneaei am ajuns eu in librarii.

Acum ma duc sa plang in dulap. Tot e gol, nenorocitul (mi-am facut valizele).

Si frumusetea mea de camera personalizata dupa chipul si asemanarea mea s-a tranformat din nou intr-o celula insipida...

duminică, 20 iunie 2010

Raymond Queneau - Zazie en el metro

Ca sa nu pierzi nici un strop din savoarea carticelei asteia, iti trebe un dictionar al naibii de bun, in orice limba ai citi-o. Daca ar fi sa notez tot ce mi-a placut, ar trebui sa transcriu toata cartea, dar incerc sa ma multumesc cu fragmentele de mai jos.

"Zazie, boquiabierta, tardó algo de tiempo en percatarse de que a poca distancia, sobre la acera, un armatoste de hierro forjado sostenía un rótulo compuesto por una sola palabra: METRO. La niña, olvidándose ipso facto del espectáculo callejero, se acercó a su boca con la ídem seca por la emoción."

"-A ver... ¿Por qué quieres hacerte maestra?
-Para jorobar a las niñas -contestó Zazie-. A todas: a las que tengan mi edad dentro de diez años, dentro de veinte, dentro de cincuenta, dentro de cien, dentro de mil años... Siempre habrá alguna a la que hacer la puñeta.
-Ajá -dijo Gabriel.
-Seré un hueso de taba con todas. Las obligaré a lamer el suelo. Les meteré el compás por el ojete. Les daré patadas en el culo. Y con botas, porque en invierno llevaré botas. Así de altas (gesto). Con enormes espuelas para sacarles la piel del trasero a tiras.
(...)
-Claro que dentro der veinte años -dijo Gabriel- ya no habrá maestras. Las reemplazará el cine, la tele, la electrónica y cosas así. También viene en el periódico. ¿verdad, Marceline?
-Sí -contestó suavemente Marceline.
Zazie meditó un instanté sobre esta perspectiva.
-Entonces -declaró- seré astronauta.
-Ele -dijo Gabriel en tono de aprobación-, ele... hay que estar a la altura de los tiempos.
-Sí -prosiguió Zazie-, seré aastronauta para jorobar jorobar a los marcianos."

"Llegan los mejillones, Zazie se abalanza, bucea en la salsa, chapotea en el caldo, se embadurna. Los lamelibranquios rebeldes a la cocción son violados en su propia concha con ferocidad merovingia. Poco falta para que el angelito se los jame enteros. Y cuando liquida la fuente, vaya, no diría que no a las patatas fritas. Muy bien -dice el fulano, que a todo esto trasiega su brebaje a sorbitos, como si fuera un carajillo. Traen las patatas. Queman que es una cosa mala. Zazie, voraz, se abrasa los dedos, pero no la langua."

"(...) tío, aquí tienes un poli que quiere decirte algo."

-¿Qué es un hormosexual? (Zazie)
- Un hombre que lleva bluyinses (Marceline)

"- Demuestre sus habilidades -le dijo, subrayando las palabras con una mirada afrodisíaca y vulcanizante-. Un agente de policía tan bien plantado como usted debe saber muchos trucos. Dentro de la legalidad, se entiende." (la señora Mouaque)

Apoi, de la Zazie citire:

-Las bromitas entre vejestorios dan ganas de vomitar.

- Las personas mayores me la sudan.

- La educación me la suda.

- Métase los consejos donde le quepan.

- Cualidades por aquí (gesto).

- Mi tío me la suda.

- Tu palabra me la suda.

- La delicadeza me la suda.

Raymond Queneau, Zazie en el metro, Ediciones Alfaguara, Madrid, 86. Traducere de Fernando Sánchez Dragó.

marți, 15 iunie 2010

Marcel Aymé, El novelista Martin y otros relatos

Tocmai am terminat de citit cateva nuvele de Marcel Aymé. Mi-au placut foarte mult personajele, povestile lor inedite, umorul, limbajul simplu si proaspat, finalurile frumoase... A fost o lectura placuta asa ca sper sa mai dau si de alte carti scrise de el. Cum volumul era imprumutat, aveam tendinta de a-mi nota citate, expresii sau franturi de dialog, dar stiam deja ca am prostul obicei de a nu-mi reciti niciodata notitele... A fi ramas uitate cine stie pe unde. Si asa mi-am adus aminte de bietul meu blog...

Inca din prefata am retinut o chestie draguta pe care a zis-o M. Aymé in momentul in care a fost propus pentru Legiunea de Onoare si a fost invitat la Palatul Elisée: "para no tener que rechazar favores tan deseados, les rogaría que tuviesen a bien meterse su Legión de Honor donde les cupiese, así sus elíseos placeres". Cred ca din momentul asta mi-a devenit foarte simpatic.

Din La gracia: "A pesar de su soberbia, gula, ira, envidia, pereza y avaricia, Duperrier sentía en su interior un alma aún teñida de inocencia. Aunque capitales, sus pecados ne dejaban de ser de esos que un muchacho puede confesar sin amargura en la primera comunión. Pecado capital como ninguno, la lujuria le aterrorizaba (...) No es que Duperrier hubiera dejado la lujuria para el final. Sencillamente se había negado a contemplarla como posibilidad. La propia señora Duperrier no podía pensar en ella sin estremecerse. Los dos esposos llevaban ya muchos años viviendo en un delicioso estado de castidad, y hasta la aparición de la aureola, cada una de sus noches era un sueño de blanca muselina".

Finalul de la El alma de Martin care mi-a placut foarte mult: "En el lugar del suplicio, mientras los ayudantes de la guillotina se hacían cargo de su persona, Martin, sintiendo que lo ahogaba el remordimiento de su crimen, comprendió que su alma no le había abandonado en ningún momento y que se había fraguado una falsa ilusión. Lanzó un horrible grito al darse cuenta de que se trataba de una trampa del diablo, siempre dispuesto a arruinar la vida de un pobre hombre que ha matado a su familia".

Din El pasa-murallas: "Señor director. Con referencia a nuestra entrevista del 17 de los corrientes y, por ende, a sus instrucciones generales del 15 de mayo del año pasado, tengo el honor de informarle de que acabo de terminar la lectura del segundo tomo de Los Tres Mosqueteros y de que tengo la intención de evadirme esta noche entre las onde y veinticinco y las doce menos veinticinco. Con la expresión de su profundo respeto, le saluda: El Hombre Lobo".

As fi vrut sa scriu macar cateva fraze din La cartilla care mi-a placut cel mai mult si cel mai mult, dar azi musai trebuia sa duc cartea la biblio... Poate saptamana viitoare.

sâmbătă, 23 februarie 2008


La asta ma munceam de dimineata, cu ochii carpiti de somn. Nu prea e geniala poza, ca imi tremura mana cand tin web camu', de parca as fi un fumator care tocmai s-o lasat de fumat. Nu va zic cum se face, ca n-am rabdare sa explic si nici nu vreau sa dezvalui din tainele foarte secrete pe care le-am invatat io pe iutub. Mai am de citit (bloguri, desigur). Sper sa nu mor in fata calculatorului.

vineri, 22 februarie 2008

Acest post/articol/mesaj (cum s-o fi chemand) este pentru sufletele duioase care se intreaba de ce bate vantu' pe paginuta asta. In primul rand, scriu prost si degeaba. In al doilea rand, ma pregatesc intens pentru licenta adica citesc bloguri toata ziua. Cand vad ce sclipiri au unii, imi vine sa tac, sa nu mai pun mana pe tastatura, sa nu mai scriu niciun rand (eventua doar liniute si bastonase), sa nu ma mai duc la scoala, sa...
Ma mai joc si de-a origami, asta cand ma dor ochii de la atata citit. Ieri am facut un model splendid, de mi se imbucurau ochii si mi se umfla pipota de mandrie.
Na gata, ma intorc la studiat...

marți, 19 februarie 2008

Nu pot sa imi explic prea bine de ce incep sa tremur cand cineva suna la usa. Intr-un fel ma bucur ca nu prea ne trece lume prin batatura, sunt scutita de palpitatii. Azi pe la pranz, pe langa tresariri si tot tacamul, am ramas si cu mancarea in gat cand soneria o inceput sa zbarnaie. Si iasa seful de trib si incepe sa parlamenteze ceva cu grozavia de afara care imi stricase mie linistea. Aud ca personajul se prezinta, spune ca e de la o facultate si ca vrea ceva. Si in timp ce eu ma rugam in gand "tata, nu ma chema...", el deja se plictisea (probabil nu pricepea nimic), asa ca m-a strigat "hai, draga tatii, in gura lupului". Ce era sa fac? Si intr-o clipa, stateam asa... una in fata celeilalte. Una mai speriata ca cealalta. Iarasi isi tremura vocea si imi spune ca e de la facultatea X... Mie imi stateau toti neuronii blocati si nu am inteles decat ca facea un sondaj. Mi s-a facut asa o mila de spaimele noastre, ca am poftit-o inauntru. Stateam amandoua stingherite in camera si in timp ce isi scotea hartoagele si sculele de scris, io stateam ca o condamnata si tot ma fataiam de pe un picior pe altu. M-a intrebat de administratia locala, de politicieni, de cum ma informez eu despre ce se intampla in oras, cu cine as vota... Mi-a citit ea niste nume si i-am zis ca nu as vota cu nimeni, ca n-am habar cine is aia. Ar fi putut foarte bine sa imi citeasca numele vecinilor, ca nici pe aia nu-i cunosc... Cate chestionare mai ai de facut?" "Vreo 40... Si nu prea imi raspunde lumea. In blocul asta doar doua persoane mi-au deschis. Imi e cam frica de betivi..." La sfarsit m-a intrebat de intrarile cu numere pare de pe strada mea si iar am aberat, de parca nu eram de pe lumea asta. Mi-a multumit de parca i-as fi dat cine stie ce. Cand sa plece, a lamurit-o tata pe unde sa mearga si ea nici nu clipea.
Imi si imaginez cum bantuie prin nenorocirea asta de cartier si cum isi poarta frica de la o sonerie la alta. Dracu sa o ia de treaba.

duminică, 3 februarie 2008

Sesiunea este atunci cand... Cand fac (pentru a cata oara?) ordine printre cursuri; cand scot tot arsenalul de creioane colorate si de markere si asez totul strategic, la vedere. Sesiunea e perioada minciunilor zilnice de genu' "de azi invat", "hai, mai un pic" (cu varianta "hai, mai un hop"), perioada in care pot sa dorm bine noaptea (mai putin in cele dinaintea examenelor), cand nici nu slabesc, nici nu mananc ciocolata in exces, dar in care stau vesnic stresata... Perioada in care citesc mai ales carti care nu sunt in bibliografia obligatorie, cand invat (mai nou) sa fac modele de origami (traiasca youtube!). Adica mai pe scurt: cand gasesc orice alta preocupare care sa nu aiba nicio treaba cu invatatul.

Am invatat de mult ca notele nu ma reprezinta decat in mica masura, ca nu arata cu exactitate cunostintele pe care le am, asa ca nu mai imi fac sange rau. Ma multumesc cu o nota... mediocra, sa zicem la un curs care nu mi-a placut sau doar ca sa imi arat dezaprobarea fata de profesoara acrita care vine la curs cu acelasi teanc de papirusuri ingalbenite si scamosate pe care le foloseste probabil, din primii ani de predat, de pe care ne dicteaza ce a vrut sa spuna poetul x si de ce o fost respectivul mai breaz decat poetul y. Nu mai vreau cursuri invechite, nu mai vreau sa fiu invatata ce e aia literatura! Prefer sa nu inteleg o carte, dar sa plang la unele pasaje, sa ma revolt cand un personaj imi pare crud sau sa incerc sa ma regasesc in el.

Cred ca in primul an de facultate sesiunea inca mai avea farmecul ei, asa cum o au toate lucrurile la inceput. Acum nu. Inveti cat poti sau cat ai chef, te duci, scrii, explici asa cum te-au invatat ei, spui o parere care nu e a ta, te bucuri pentru ca "pe asta l-am citit" sau pentru ca "fix capitolu' asta il stiam cel mai bine".
Scriitori, curente literare, critici, secole care vin gramada unele peste altele si care par uneori fara logica, fara nicio legatura intre ele.
Iar noi, viitorii "cineva" de maine, mai nestiutori decat in primii ani de liceu, asteptam un petic de hartie care poate fi (sau nu) un colac de salvare .
Poate candva, mai demult, scoala te facea om.