Imi e sila de noroiul care apare peste tot, de strazile care mustesc de pasta maronie si scarboasa. Cand ploua, parca si sufletul ajunge sa se imbibe cu apa, si e frig mereu. Strivita intre cer (murdar si el) si strazile urate care nu duc niciunde, ma intorc acasa, unde gasesc un alt fel de frig, cel al tacerii si al singuratatii. Pare un vis urat si pare ca n-o sa scap niciodata din ghearele tristetii. "Maine" nu mai e o speranta, ci continuarea aceluiasi vis urat.
4 comentarii:
Tu si Bacovia v-ati fi inteles f bine. :)
imi e asa de dor de poeziile lui. Nu l-am mai citit din liceu. lasa ca o sa mai vina o alta toamna-iarna si o sa il regasesc.
Cum adica alta? Suntem abia la inceputul iernii..mai ai timp. :)
Mie o poezie de la Bacovia mi-a placut fff mult...era ceva cu casele lacustre..si n-o sa uit unul din versuri: "Aud materia plangand".
"Tresar prin somn si mi se pare
Ca n-am tras podul de la mal."
imi da si acum fiori pe spate. E un sentiment visceral de frica. Ce naiba o fi pe mal?
Trimiteți un comentariu